Am fost astăzi la centrul de primiri urgențe pentru copii ,,Cireșarii” din Ploiești și am rămas profund impresionată. Am decis să vă povestesc în detaliu, ca să las la alegerea voastră dacă veți face și voi asta pe viitor. Lectură plăcută! Deschideți-vă inimile. Fiți oameni.

Cum a început totul?

În iulie, când s-a încheiat capitolul ,,BAC”, am zis să fac o curățenie generală în tot ceea ce înseamnă rechizite, caiete, cărți, ghiozdane și haine. Credeți-mă, bacul vă face să vreți să vă reinventați. Am observat cu stupoare că am umplut doi saci menajeri foaarte mari cu hârtie (sunt fană reciclare și colectare selectivă) și mi-am zis: mamă, dar eu chiar am folosit o tonă de caiete anul ăsta. Am realizat câte sute de pixuri, creioane, rigle, paste corectoare, stilouri, evidențiatoare și muuulte altele am folosit de-a lungul anilor. Din nou, am avut o revelație. Ce de lucruri îi sunt necesare unui elev!…

Am rămas cu multe resurse neutilizate în sertare, precum baxuri de caiete, pixuri, penare, ghiozdane, și parcă nu-mi venea să le arunc. Nu am aruncat și nu voi arunca vreodată lucruri în stare bună, ce pot fi folositoare altora. Rudele de la țară sunt printre primele persoane la care mă gândeam atunci când strângeam saci cu haine, încălțăminte și altele, mai ales de sărbători sau de două ori pe an, când schimb garderoba de vară cu cea de iarnă, dar acum a fost diferit. Mi-am dorit să încerc ceva nou. Programul, însă, nu mi-a permis să fac asta până acum: joi, 6 septembrie 2018, ziua în care am trăit ceva nou pe plan profesional, emoțional și personal: am mers, alături de oameni minunați, să facem un cadou, cu ocazia începerii școlii, copiilor din centru. Duminică am aterizat la București, am ajuns acasă și primul lucru nu a fost să despachetez, ci să fac o serie de instastories, în care să vă spun ce mi-am propus. În avion m-am tot gândit dacă e o idee bună să fac această acțiune publică sau dacă este indicat să o fac in liniște, doar pentru mine și sufletul meu. Însă am realizat că nu am tot ce este nevoie pentru 35 de copii. Așa că v-am implicat și pe voi, suflete mari și m-ați făcut mai mândră de mine și de oamenii pe care îi am alături mai mult decât oricând. Sunt mândră că nici nu am apucat bine să termin de postat tot ce aveam de spus și ați început să îmi scrieți, întrebându-mă cum și când ne organizăm să facem asta împreună. Am fost uimită și impresionată de receptivitatea voastră, de entuziasmul pe care l-ați arătat, de susținerea online oferită și de faptul că mi v-ați alăturat. Iar pentru asta…vă mulțumesc!

Cum am organizat totul?

Păi…simplu! Am apelat centrul, am anunțat că vrem să venim cu câteva lucrușoare pentru copii, am confirmat prezența și… gata! Am început să mă întâlnesc cu persoanele ce au vrut să se alăture și am colectat saci, genți, pungi și ghiozdane, toate pline cu haine, rechizite, dulciuri, jucării, produse de îngrijire corporală și energie pură și sinceră. Camera mea a fost, timp de două zile, locul de depozitare al lucrurilor, dar efectiv creștea inima în mine de fiecare dată când intram acolo și nu aveam pe unde să pășesc! A fost atât de ușor pe plan organizatoric, încât sunt nerăbdătoare să fac asta din nou cât de curând!

Cum a fost la centru?

Dacă aș fi pusă să povestesc experiența asta cuiva, aș cere marjă de timp 3 sau 4 ore. Atât de complex a fost totul. Am ajuns în fața unei clădiri mari, ne-am făcut curaj (cei 10 fantastici care eram prezenți) și am intrat voioși în curte… ca să vedem că am greșit locația! =)) Am fost îndrumați să mergem ,,după colț” și…am ajuns! Curtea clădirii centrului e uimitoare. Gazon, curățenie, liniște, și clădirea centrului, care m-a lăsat perplexă: imensă, futuristă, curată, decorată cu operele copiilor. De vis! Am intrat înăuntru, unde ne-a întâmpinat o doamnă foarte drăguță, care ne-a mulțumit și ne-a îndrumat către camera unde erau copiii. Ușa nu a apucat să se deschidă complet, că o fetiță de vreo 5-6 anișori mi-a luat piciorul drept în brațe. M-am simțit copleșită de emoții și mi-a scăpat o lacrimă. De bucurie. Am intrat cu toții acolo și copiii s-au așezat toți pe scăunele și au început să se prezinte, rând pe rând, spunându-și numele și vârsta. Unii timizi, alții dezinvolți, unii entuziaști, alții neîncrezători. Apoi, ne-am prezentat noi. Am început eu prin a mă prezenta și spunându-le cât de mult mi-am dorit să fac asta. Vocea îmi tremura, aveam un nod în gât și stăteam să plâng. Ei îmi zâmbeau dulce și aprobau, dând ușor din cap. Am avut nevoie de un moment să mă reculeg cat s-au prezentat ceilalți, și mi-am recăpătat zâmbetul. Apoi ne-am așezat cu toții pe jos, pe covor, și am început să ne cunoaștem. Am discutat cu cei mai mărișori despre școală, pasiuni, povești de viață și câte lucruri frumoase le rezervă viitorul, iar cu cei mici m-am jucat friptea, am cântat, ne-am jucat ,,ursul doarme și visează,, și mi-au arătat niște cărticele de povești. Alexandra, prietena mea cu părul foaaarte lung și frumos, era împletită simultan de 6 fetițe, total îndrăgostite de ,,Rapunzel!”. Fetele care au venit cu mine stăteau de vorbă cu copiii, se jucau și povesteau cu fetițele și băieții ce le ascultau cu o atenție desăvârșită, iar doamnele de acolo se uitau, înduioșate, la noi. Am mers și am vorbit cu ele, le-am explicat ce și cum se află în pungi, mi-au povestit pe scurt istoricul centrului și trebuința acestuia. Mi-au zis despre cazurile copiilor, motivele pentru care sunt acolo si despre cât sunt de recunoscătoare că îi pot ajuta. Unii erau acolo ca rezultat al divorțurilor, al abuzurilor în familie, al dezastrelor naturale, al părinților neglijenți sau absenți. Toți copiii erau îmbrăcați frumos, cu hăinuțe noi și curate, aveau tunsori chic și se vedea cât sunt de fericiți de îngrijirea pe care o primesc la centru. Afecțiunea a fost în prim plan. Copiii veneau lângă noi, iar dacă le zâmbeam sau vorbeam cu ei, ne luau în brațe, ne cereau voie să ne dea pupici pe obraz, ne mângâiau și ni se cuibăreau la piept. A fost marcant.

Cum arată centrul?

Pe o scară de la 1 la 10, centrul primește, din partea mea, nota 11! Curățenie strălucitoare, spațiu deschis, luminat, îngrijit, accesorizat și mobilat cu bun gust. Am mers să vedem dormitoarele copiilor, pe care și le gospodăresc singurei, și am zâmbit privind pătuțurile mici, pe care păturicile erau așezate cu stângăcie, dar atent. În noptiera fiecăruia stăteau ca soldaățeii prosopele, obiecte de îngrijire personală și cărticele. Sala de mese arăta exemplar! Am mers să vedem parcul exterior, și am rămas uimită. Locul de joacă era construit de ceva vreme, dar îngrijit și reconstituit recent. Căsuțe, leagăne, tobogane, toate colorate și de diverse mărimi. Ne povestea doamna ce ne-a făcut turul centrului că, de curând, gardul instituției s-a dărâmat, din cauza vremii, și pâna s-a mobilizat primaria, au apucat sa il repare cu ajutorul unor sponsorizari. De ce oare o fi asa greu de sesizat niste lucruri pentru organele publice in masura de asa ceva? Trist. Per total…nota 11! Placut impresionata!

Cu ce am rămas din asta?

Cu zâmbetele copiilor când, înainte de plecare, ne-am îmbrățișat, ne-am pupat și le-am promis că voi veni din nou curând. Ne-au făcut cu mâna, ne-am luat la revedere, și am plecat.

Am promis că voi merge curând înapoi la ei. Și așa voi face. Vreau să cred că acest articol te va motiva să-mi scrii acum și să-mi spui că mi te alături și tu data viitoare, sau să îmi dai o veste bună, cum că faci și tu același lucru la tine în oraș. Iar dacă nu… fii alături de mine cu sufletul, trimite un gând bun în Univers, roagă-te pentru copii și fii recunoscător pentru ceea ce ești și ceea ce ai. Atât este de ajuns! Vă mulțumesc nespus dacă ați citit până aici și… nu uitați să fiți oameni!

Ne citim data viitoare!

Pupici cu aromă de marțipan.

*  Mulțumiri tuturor celor care au participat la această acțiune atât fizic, cât și emoțional și sufletesc. Mulțumesc în numele centrului pentru donații, pentru timpul acordat și pentru gândurile bune!