Nu e vorba de vreun trifoi sau alte simboluri care să poarte noroc, ci de pură perseverență. Mi-am dorit cu adevărat să iau permisul și, deși am întâmpinat niște obstacole în calea obținerii acestuia, nu m-am dat bătută.

ANUNȚ DE INTERES PUBLIC!

Am dat sala în octombrie 2017 și am luat-o din prima. Cartea de legislație am citit-o o singură dată cap-coadă, deși mărturisesc că n-am reținut mare lucru din ea. În rest, am mers la orele de legislație pe care le oferea școala de șoferi unde am avut eu dosarul (KrisKlass, fostul AutoKlass), unde era o profesoară genială de la care învățai de drag și care m-a făcut să înțeleg câtuși de puțin capitolul mecanică, la care SCÂRȚÂI (v-ați prins?) ;))). Am făcut teste online și pe diverse aplicații, care SINCER m-au ajutat mai mult decât orice, teoretic cel puțin, probabil din prisma faptului că atunci când greșeai un răspuns, puteai vedea ulterior care ar fi fost răspunsul corect și poate că le-am învățat puțin și pe de rost >.< …

PRIMA ÎNCERCARE…

Bun. Deci ați reținut că am dat sala în octombrie. Cine ghicește la cââââte luni distanță am fost programată la oraș, câștigă un ceai cu marțipan cu mine în București. Ok, nu mă pot abține și vă zic: ÎN MARTIEEEEE!!!!!!! wtf. w.t.f. 5 luni si jumătate de așteptare. Evident că am uitat toată teoria până atunci. Și am prins o zi cu ditamai nămeții proaspăt așezați cu o noapte înainte, am picat la un examinator despre care se știa că e un ,,Lupul cel rău” reloaded, iar Măriuca voastră conducea ca o floricică pe gheață și zăpada, cu mașina care aluneca mai ceva ca oamenii din desenele animate pe cojile de banană, deci vă puteți imagina că am picat examenul și m-a dezamăgit puțin una dintre replicile celui din dreapta, care mi-a zis că ,,sunt prea sigură pe mine pentru o femeie la volan”. ÎNCHEI CITATUL. Da, s-a activat orgoliul meu feminin și repulsia față de misoginism, mi-am pierdut concentrarea și n-am acordat o micuță prioritate. Și am picat. Yay. Am plâns puțin de nervi. Puțin.

A DOUA ÎNCERCARE…

M-am reprogramat imediat după primul eșec, și am fost repartizată în iunie. Încă 3 luni și jumătate de așteptare. Ooohooohoo, există îmbunătățiri! De la 5 luni la 3… e ceva! Și mă duc cu gânduri mari acolo, că doar vreau să-mi iau permisul, no? Ajung acolo și pic în grupa de examinare a unui nenic de treabă, tot așa, nițel temut de public, dar cu mine a fost drăguț. Păcat că după 20 de minute de condus, când mă întorceam spre locul unde se întâmplă minunile (afli dacă și cu cât ai luat examenul), mi-a ieșit o don`șoară în față (dintr-o parcare. cu spatele. fără să se asigure. bishhhhhhh). Și am frânat, dar a frânat și examinatorul și, mna, intervenție, deci 21 de puncte automat. PICAAAAT. Din nou. Acum n-am mai plâns, ba chiar am considerat că m-am lămurit în privința faptului că, într-adevar, așa e în trafic: tre` să te ferești de cei din jur. Și aia e, mergi Mărie de te înscrie din nou. 

A TREIA ÎNCERCARE…

Deja mi-era cam teamă. A treia oară, deja 9 luni trecute de când am dat sala, asta înseamnă încă 3 luni valabilitate. Ups! Deci dacă pic iar, repet examenul teoretic. Ouch. Nope. Nu vrem asta, nu, nu! HAI MĂRIE, IA PERMISUL ĂLA ODATĂĂĂĂ! M-am dus și m-am înscris din nou, am fost programată pe 5 septembrie. Ziua cea mare. Pe 2 noaptea m-am întors din Georgia, obosită și chiaună, vai de capul meu, pe 3 și pe 4 am făcut ore ca să-mi împrospătez skill-urile de șoferitzzzzz, și gogogogo! Pe 4 septembrie la 1 noaptea, Maria se gândea ce culoare la șosete să poarte mâine la examen, că teneșii ăia de-i plac ei mult că au talpa moale și simte bine ambreiaju` cu ei sunt roz deschis, deci nu merg chiar așa cu orice culoare. La 6 suna ceasul. FCK :). Mi-am plâns nițel de milă cât a tras mama de mine să mă dau jos din pat și m-am pregătit de examiiiin: blugi trei sferturi și o cămășuță, teneșii preferați, șosetele au fost albe până la urmă, o borsetă cu buletinul si telefonul la mine și hai! Pi ei pi mama looor!! Am condus alături de instructor aproape o oră întreagă înainte să merg către Sala Sporturilor (Ploiești, acolo am dat examenele), mi-am ,,încălzit’’ picioarele pe pedale și mâinile pe volan și LET’S DO IT ROMANIAAA! Sau let’s do it Maria. Hmm, sună bine ca titlu de proiect :)). Revenind. Am ajuns la centrul de examen, au venit polițiștii și GUESS WHATTTT!!!! Ghiciți la ce examinator am picat … =)))… La domnul cu care am dat și prima oară. Când m-am auzit pe lista lui, mi s-au înmuiat picioarele și m-a pufnit râsul…RÂS NERVOS :).

Mi-am așteptat cumințică rândul, am fost, am spălat-o pe Fulgerica (golf-ul pe care am făcut școala și pe care îl ADOR), am pus oglinzile și scaunul în ordine și hai, Mărie, la război!

Am parcurs formalitățile semnării actelor și dintr-odată m-am trezit în mijlocul străzii, conducând. Îmi auzeam inima batânbdu-mi agresiv în timpane, îmi transpirau palmele pe volan, aveam un nod în gât, un gol în stomac, piciorul parcă îmi era de lemn în contact cu ambreiajul și l-am smucit puțin pe domnul din dreapta la primele 2 plecări de pe loc. Apoi, a început să discute cu mine și să-mi spună că își aduce aminte de mine, că există îmbunătățiri vizbile și că este încântat de cum conduc, Iar în acel moment am scăpat de orice emoție. AȘA GREU E SĂ OFERI O VORBĂ BUNĂ DE LA BUN ÎNCEPUT CA SĂ NU O MAI SUPUN PE FULGERICA LA TURAȚII EXTREME ȘI ACCELERĂRI BRUȘTE?? Aparent da. DAARRRRR totul a decurs atââââât de lin, calm, ușor, fără trafic nebun, șoferi plecați pe marte, cu comenzi date din timp, clare și puțin răspicate, că m-am trezit din visul meu rutier peste 30 de minute, înapoi la centrul de examen, cu mașina garată între altele două, cu buletinul în mână și zâmbind isteric. Repet, zâmbind. Că nu voiam să râd ca să nu supăr pe cineva, știți voi cine. Dar zâmbeam asemenea câinilor ălora din reclamele Dentasticks. AȘA DE ENTUZIASMATĂ ERAM. Ah, și-mi mai scăpa câte un chiot sau un scârțâit de fericire din străfundurile laringelui, însă nu le-am dat prea mare importanță. AM LUAT EXAMENUL CU 0 PUNCTE PENALIZAREEEE!! 0!! 00000! Și în caz că vreți să știți cum a decurs traseul, am mers pe străzi principale, am avut de făcut atât viraje strânse, cât și largi, acordări de prioritate la greu, vreo 3 sensuri giratorii, o plecare din rampă, mers cu spatele, întoarcere din 3 mișcări pe o străduță îngustă, de urcat și coborât un pod (unde m-a testat să vadă dacă știu teoria, mai exact dacă știu că n-ai voie să schimbi în treaptă superioară sau inferioară de viteză cand urci și cobori un pod, meh, teorie…) șiiiii în rest, trafic de Ploiești.

Ce a fost nevoie?…

N-a fost greu deloc. A fost nevoie de răbdare (că 9 luni nu trec așa ușor, ffs), perseverență (că deja mă știau doamnele de la reînscriere și reprogramare la examen), ambiție (că doar toți vrem să ne luăm permisul) și…concentrare! CONCENTRARE MAXIMĂ! Oamenii din trafic sunt grăbiți, nervoși, stresați, obosiți, cu gândurile în alte părți și multe altele. De aia e responsabilitatea voastră să vă asigurați că sunteți în siguranță, că nu conduceți cu o viteză mai mare decât vă simțiți pregătiți și că nu băgați în seamă claxoanele, semnele obscene și graba celor din jur. Nu zic să încurcați traficul, dar nici să faceți lucruri de care nu vă simțiți în stare, să vă puneți în pericol forțând semafoare, tăind curbe și altele, din dorința de a ,,nu părea începător’’. GUESS WHAT! Chiar ești începător! Deci bucură-te de lămâile/mămăligile din prabriz și TAKE YOUR TIME! Life’s precious!

Mi-ar plăcea mult să-mi spuneți cum vi se pare articolul, ce experiențe ați avut voi și ce v-a făcut să nu renunțați la dorința de a vă lua carnetul!

Ne citim data viitoare!

Pupici cu aromă de marțipan!